HP Officejet 6600 - Sfaturi şi resurse pentru depanare

background image

Sfaturi şi resurse pentru depanare

Notă Mulţi dintre paşii următori necesită software HP. Dacă nu aţi instalat
software-ul HP, îl puteţi instala folosind CD-ul cu software HP livrat cu imprimanta
sau puteţi descărca software-ul HP de pe site-ul Web de asistenţă HP,
www.hp.com/go/customercare. Acest site Web oferă informaţii şi utilitare care vă
pot ajuta să corectaţi multe dintre problemele obişnuite ale imprimantei.

Verificaţi sau faceţi următoarele înainte de a începe depanarea:

Încercaţi să opriţi şi să reporniţi imprimanta.

Pentru blocaj de hârtie, consultaţi Îndepărtarea blocajelor.

Pentru probleme cu alimentarea cu hârtie, ca de exemplu înclinarea hârtiei sau
antrenarea hârtiei, consultaţi Rezolvarea problemelor de alimentare cu hârtie.

Indicatorul luminos (butonul Alimentare) este aprins şi nu este intermitent.
Când imprimanta este pornită pentru prima dată, durează aproximativ 9 minute
pentru a se iniţializa după ce sunt instalate cartuşele de cerneală.

Cablul de alimentare şi celelalte cabluri sunt funcţionale şi sunt conectate
corespunzător la dispozitiv. Asiguraţi-vă ca imprimanta este conectată
corespunzător la o priză de curent alternativ (c.a.) funcţională şi că este pornită.
Pentru informaţii referitoare la tensiunea de alimentare necesară, consultaţi
Specificaţii electrice.

Suportul de imprimare este încărcat corect în tava de alimentare şi nu sunt
blocaje în imprimantă.

Toate benzile şi materialele de ambalare sunt îndepărtate.

Imprimanta este setată ca imprimantă curentă sau implicită. Pentru Windows,
setaţi-o ca imprimantă implicită în folderul Printers (Imprimante). Pentru Mac OS
X, setaţi-o ca imprimantă implicită în secţiunea Print & Fax (Imprimare & Fax)
sau Print & Scan (Imprimare & Scanare) din System Preferences (Preferinţe
sistem). Consultaţi documentaţia computerului pentru informaţii suplimentare.

Nu s-a selectat Pauză imprimare, dacă utilizaţi un computer pe care se execută
Windows.

Nu executaţi prea multe programe când executaţi o acţiune. Închideţi programele
pe care nu le utilizaţi sau reporniţi computerul înainte de a încerca din nou
executarea acţiunii.

Sfaturi şi resurse pentru depanare

85